Olimpus-85 a învins PGU Tiraspol, pentru prima dată în acest sezon

Olimpus-85 a învins pentru prima dată în acest sezon PGU Tiraspol! La pauză, diferenţa pe tabelă era de doar două puncte, în favoarea echipei din Chişinău. În partea a doua a meciului, Olimpus a profitat din plin de lipsa fraţilor Covalciuc de la adversari şi a învins la final cu 40-32.

"Ba eram conduşi la diferenţă mare, ba recuperam în câteva minute şapte puncte. Un rezultat echitabil. Olimpus a fost mai puternică. Au câştigat pe merit", a declarat antrenorul PGU Tiraspol, Alexandr Covalciuc.

"Este primul succes al sezonului cu PGU. Am fost motivaţi şi am demonstrat că suntem mai puternici", a spus jucătorul Olimpus-85 Alexandr Pervanciuc.

"Lupta pentru titlu continuă. Am avut câteva meciuri în care nu am reuşit să învingem, dar după această partidă am rămas în cărţi", a menţionat jucătorul Olimpus-85 Andrei Miniciuc.

După acest rezultat, Olimpus a rămas pe locul trei, însă a redus diferenţa faţă de liderul PGU la patru puncte. Campionatul naţional la handbal masculin va intra acum în a doua fază, în care fiecare echipă va juca cu fiecare câte două meciuri.

Olimpus-85-USEFS

sursa: publika:md